|
Crucea semnelor duble este formata din axa
Gemeni - Sagetator si axa Fecioara - Pesti, semne tranzitorii care, prin
mobilitate si adaptabilitate, ingeniozitate si fantezie, chiar detasare si
duplicitate, pregatesc tranzitia la o noua stare de lucruri, la un nou ciclu de
evenimente.
Dupa stadiile de initiere si concretizare, apare necesitatea de a intelege
natura lucrurilor si a da un sens evenimentelor. Aici, pe crucea variabila,
gandurile cristalizeaza ideea, care va genera schimbarea; este o etapa de
constiinta, care se obtine cu curiozitatea intelectuala a Gemenilor, analiza
lucida a Fecioarei, prin intelegerea superioara a Sagetatorului si constiinta
cosmica a Pestilor.
Karma de ignoranta este in relatie cu semnele duble, cu Mercur, energia mentala
si nervoasa si, octava sa superioara, Uranus, energia cerebrala, intelectul
superior.
Acest model de karma reflecta, in general, utilizarea gresita, in trecut, a
energiei mentale, in momentele de tranzitie spre o stare de spirit si de lucruri
mai apropita de structura personalitatii individului, care a comis eroarea de a
se considera superior sub aspectul informarii si instruirii si are tendinta de a
se detasa exagerat, de a evada, din realitatea cotidiana, de multe ori, din
incapacitatea de a accepta o existenta diferita de cea visata.
Adesea, in vietile anterioare, persoana si-a folosit capacitatile mentale si
cumulul de educatie in mod negativ, preponderent materialist, urmarind doar
avantaje personale.
Este vorba despre o existenta, in care posibilitatile inteligentei si ale
educatiei au fost tinute numai pentru sine, nu au fost puse in slujba oamenilor,
ele au fost considerate un bun personal, au devenit numai o sursa de venit sau
pura eruditie, generand atitudini mercantile, profitoare sau grandomane,
elitiste, care, in final, duc la insingurare si izolare.
Uneori, abilitatile intelectuale au fost folosite, pentru a evita deranjul sau
cererile unor persoane, ce nu aveau sa ofere ceva in schimbul ajutorului acordat
sau, pentru a gasi modul de a plasa greul si resposabilitatile pe umerii altora.
Atat modul de comunicare, voit neclar, cat si usurinta de a crea contacte in
toate domeniile, au fost folosite cu scopul de a insela sau exploata, pe cei
care aveau incredere in relatia stabilita.
In aceasta viata, individul trebuie sa inteleaga ca inteligenta si cunostintele
dobandite, trebuiesc comunicate celorlati si puse in slujba societatii si,
totodata, va invata sa fie tolerant si disponibil, cu cei care nu poseda acelasi
potential intelectual.
Axa Gemeni - Sagetator reflecta comunicarea mentala, respectiv ratiunea,
corelatiile logice si comunicarea spiritual - religioasa, respectiv intuitia,
inspiratia, sub toate formele; este axa legata de exprimare, comunicare si
studii, a evolutiei personale si a cresterii spirituale.
Karma indicata de aceasta configuratie, este aceea a unui comportament, in
vietile anterioare, foarte disponibil fata de ceilalti, dar o disponibilitate
superficiala, fara profunzime si implicare emotionala, cu un continut agitat si
versatil.
In aceasta existenta, desi, aparent foarte disponibil, in momentele importante
ale vietii, individul ezita sa fie prezent, deoarece, inca mai are dificultati,
temeri, in a-si asuma responsabilitati, considera o povara unele relatii sau, de
multe ori fuge, cand trebuie sa faca o alegere definitiva. Viata acestui individ
este dominata de ambiguitate, nehotarare sau sovaiala, i se pare dificil sa ia o
decizie definitiva, sa se supuna regulilor sociale sau conventiilor morale, sa
accepte un rol in cadrul unei scheme oarecare.
Acum, individul trebuie sa isi dea seama de propria singuratate si, in
consecinta, trebuie sa adopte o comunicare deschisa, sincera, cu intelegerea
sufletului si implicare emotionala, bazata pe tact, toleranta, negociere si
diplomatie, fara a ocoli obstacolele si confruntarile si fara a evita
responsabilitatile, ce decurg din relatiile cu oamenii.
Axa Fecioara - Pesti pune fata in fata tipicarul si boemul, serviciile materiale
si serviciile spirituale, reuneste sanatatea trupului si a spiritului, mentalul
si extrasenzorialul, determinarea si integrismul adus de iubirea cristica.
Individul care are in harta astrala, pe axa Fecioara - Pesti, o configuratia
karmica, se confrunta, in mod fortat, cu experiente de suferinta si renuntari,
legate de vietile anterioare.
Este posibil, ca in existentele trecute, nativul sa fi renuntat la ceva
semnificativ si important pentru el, dragoste si/sau cariera, pentru a-si asuma
obligatiile unei vieti comune, banale, deloc recompensatoare. Aceste renuntari,
dar si lipsa unei educatii spirituale, au generat neimpliniri si insatisfactie,
reprimate timp indelungat, sentimente de invidie fata de cei, care au facut
alegeri mai egoiste sau care, in situatii similare, au reusit sa nu renunte la
afirmarea de sine. Pe aceasta axa s-a produs un blocaj energetic, exista ceva
ce, nu merge, se manifesta cu greutate, isi gaseste dificil locul sau nu
reuseste sa isi integreze disponibilitatile, intr-o actiune pozitiva sau
constructiva.
Acum, in comportamentul individului, rabufnesc, atitudini rigide si moraliste,
uneori habotnice, ce ascund sub o masca, frustrari profunde, care nefiind
constientizate si neputand fi analizate prin prisma relatiei cauza-efect, sunt
dificil de depasit.
In aceasta existenta, din repetarea unor comportamente sau atitudini, percepute
ca negative si incoerente propriului eu si simtite ca limite si neplaceri ale
acestei vieti, dar reactualizate mereu, fara a se putea explica motivul,
individul trebuie sa-si identifice tendintele pe care le are, sa le
constientizeze si sa incerce, permanent, ca acest gen de energie negativa,
acumulata in vietile trecute, sa fie transformat si integrat, intr-un proiect
creativ si evolutiv. Lectiile de viata primite, urmaresc abandonarea
atitudinilor dure, nepasatoare, lipsite de intelegere si implicare fata de
oameni, iar experientele traite, trebuie sa duca la indreptarea atentiei catre
lucrurile importante si superioare, care alcatuiesc viata, la intelegerea si
constientizarea importantei lor, cu adoptarea si asumarea anumitor optiuni,
chiar daca ele pot implica, ulterior, renuntari si sacrificii.
Planeta Mercur, guvernatorul Gemenilor si al Fecioarei, energia mentala, in
forma concreta sau abstracta, influenteaza in mod decisiv, toate deprinderile
bine conturate ale personalitatii, prin ratiune si conexiuni logice si
comunicarea si deplasarile, in general, prin exprimarea verbala sau in scris.
Comunicarea, psihica si verbala, constitue modalitatea de transmitere si
legatura, intre diferitele parti ale unui sistem, iar mentalitatea exprima modul
de a gandi, conceptia, viziunea, asupra lumii terestre. De abilitati mentale si
practice, are nevoie si potentialul spiritual, pentru a se putea integra in
societate.
Nici un tip de energie nu se poate exterioriza fara un vehicol potrivit, acesta
fiind Mercur, ipostaza unei atitudini mentale constiente. Acumularea de date,
informatii, cunostinte, face posibila, prin exprimare si comunicare, conectarea
individului la lumea exterioara, integrarea sa, sociala si spirituala, in
parteneriatele pentru care opteaza sau in grupurile, unde identifica aspiratii
comune si posibilitati de realizare in viata.
Semnificatiile lui Mercur, in horoscopul natal, ne ofera indicii, privind
domeniul in care gandirea individului va fi recunoscuta ca atare si pusa in
valoare.
Daca in tema natala, Mercur este aparent retrograd, denota ca, in existentele
trecute, calitatile planetei nu au fost utilizate corect, in sens spiritual,
afectand evolutia individuala a celorlalti si, chiar, cea globala. Nativul a
avut atitudini ironice, zeflemitoare sau dispretuitoare, la adresa celor care
erau mai putin dotati pentru vorbire sau informare, a utilizat o exprimare
rautacioasa, fara constiinta, in scopuri negative: delatiune, influenta, abuz,
santaj, etc., a folosit un limbaj inselator, care a favorizat foloase materiale,
obtinute in mod fraudulos, din comert ilegal, evaziune fiscala, mita, hotie,
etc., nu a impartasit celorlalti cunostintele pe care le detinea sau, in anumite
situatii, a avut un limbaj agresiv, cu o incarcatura energetica puternic
negativa, care a afectat, deopotriva, pe el si pe ceilalti.
In actuala existenta, consecinta a unui Mercur retrograd, exista manifestari
legate de o exprimare greoaie a gandurilor si impresiilor sau lipsa
spontaneitatii in expuneri, erori de formulare in propozitii si fraze,
capacitate redusa de realizare a conexiunilor logice, o gandire cruda, rece sau
o comunicare lipsita de tact. Exista un blocaj, ce se face simtit in exprimarea
si comunicarea de zi cu zi, dar pot apare si deficiente, precum: lipsa de
dictie, balbaiala, dar si situatia grava de a fi surdo-mut. Prin privarea de a
utiliza o insusire sau o particularitate a corpului si limitarile la care este
supus, individul trebuie sa inteleaga, ca in trecut, a intrebuintat in mod
gresit, pamantesc, lipsit de lumina spirituala, darurile unei energii, aici, a
energiei mentale.
Daca Mercur este retrograd, functiile acestei planete sunt deviate, dobandind o
maxima importanta in interiorul personalitatii, in loc sa fie lasate sa se
exercite in exterior. Aceasta configuratie indica o tendinta de introvertire,
intelectuala si comunicativa, cu accente puse pe explorarea propriei
interioritati si, mai putin, pe curiozitatea fata de agitatia si permanenta
schimbare a lumii inconjuratoare. Exista un interes indreptat catre propriul
ambient, unde subiectul strabate un drum interior, o calatorie de sondare a
amprentelor stocate in subconstient, pentru a depista cauzele unor inexplicabile
lipsuri sau deficiente, care ii provoaca greutati in a se adapta si integra in
viata de toate zilele, alaturi de semenii sai. Desi, in anumite cazuri, mai ales
la nativii zodiilor de energie Yin, putem sa banuim o slaba socializare a
individului, impresia nu este tocmai reala; acesta, eliminand stimulii externi,
ce par sa-i afecteze concentrarea, este preocupat sa ajunga la o intelegere cat
mai completa a situatiei si la concluzii cat mai corecte.
Un Mercur in exil, in harta natala, denota o utilizare deficitara a energiei
mentale si nervoase, in vietile anterioare, care, acum, se gaseste in domiciliul
Sagetatorului sau al Pestilor, pentru a invata sa se supuna si sa respecte
regulile si conventiile recunoscute si acceptate de societate, pentru a acumula
cunostinte superioare, care sa-i permita profunzime in idei sau pentru a adopta
un filtru religios, in toate formele de comunicare, fara de care devine un
generator de energie negativa, perturbatoare, sau a dezvolta intuitie si
inspiratie religioasa, neglijate, in favoarea unei logici excesive, care a dus
la confuzii, privind propria filozofie de viata si, uneori, refugiul in turnul
de fildes, un univers secret al iluziilor si imaginarului.
Planeta Uranus, energia cerebrala superioara, octava lui Mercur, poate ajuta, in
acest plan, la distrugerea limitelor provenite din existentele trecute, precum
izolarea nativului intr-un univers propriu, fara comunicare, sau ideea, inca
persistenta in aceasta viata, ca are un drept unic de proprietate asupra
cunostintelor si detine, indiscutabil, monopolul intelepciunii.
Uranus, dintre cele trei planete transsaturniene, are actiunea cea mai
neasteptata, cea mai rapida, impulsul sau inovativ stagneaza mult timp ingropat
in cenusa arderilor interioare, ca sa explodeze, apoi, in doar cateva clipe.
Deciziile luate, creaza surprindere si dezorientare in mijlocul apropiatilor
pentru ca, prin refuzul conventiilor si formalismelor aride, individul accede
catre o noua dimensiune sociala, o eliberare care aduce depasirea constiintei de
sine, cu accentuarea simtului umanitar si afirmarea dorintei de apartenenta la
universal.
Pe horoscopul natal, pozitia lui Uranus indica locul unde individul trebuie sa
traiasca o mutatie de constiinta, o schimbare de mentalitate, in urma unor
situatii neprevazute si obligatorii, cu Liberul Arbitru aflat la cote minime. O
puternica prezenta a lui Uranus in harta natala indica o continua cautare a
sensului vietii si al libertatii.
Schimbarea intervine, cand timpul saturnian incepe sa surpe fundamentul
viabilitatii diverselor conventii si structuri organizatorice ale societatii, pe
care individul le percepe ca limitari excesive, de uzante si forme mentale,
anchilozate si stramte, ce devin o piedica in calea progresului. Cu cat aceste
norme si reglementari sunt mai rigide si impiedica mersul inainte al societatii,
cu atat impactul, care se va produce pentru a le modifica, va fi mai puternic.
Calitatile uraniene incep sa se manifeste, atunci, cand individul incepe sa-si
dea seama care sunt fisurile structurilor sau sistemelor recunoscute de
societate, gaseste formule sau solutii de schimbare si stabileste etape de
tranzitie, incepe experimentarea unui nou concept si, in functie de primele
rezultate, il imbunatateste, iar apoi il promoveaza, adaptandu-l la conditiile
concrete, cu pastrarea elementelor vechi, care s-au dovedit bune si eficiente.
Functia uraniana, care inseamna viziune si innoire, are ca scop, prin punerea in
contact cu obiective si realizari mai nobile, inducerea unei noi constiinte,
care elibereaza personalitatea de piedici si idei preconcepute, pentru a nu
ramane prizoniera unui stil de viata invechit, care poate sufoca, pana la urma.
Schimbarea majora survenita in urma unui tranzit a lui Uranus, poate fi
perceputa foarte diferit, functie de nivelul de evolutie al individului, de la
indiferenta si lipsa de reactie, de la un sentiment de perturbare si pierdere a
sigurantei, pana la sentimentul unei ocazii unice de a dobani un nou punct de
vedere, o noua conceptie, o viziune extinsa asupra existentei. De aceea, Uranus
este una din planetele care guverneaza astrologia, stiinta care ar trebui sa ne
conduca la o viziune mai ampla asupra lucrurilor.
Uranus retrograd inseamna, intr-o existenta anterioara, un individ, aparent
nonconformist si avangardist, dar in fapt, rebel si inadaptat, care a confundat
modernismul cu progresul, a adoptat schimbarea de forma, dar nu si de fond, a
dorit sa inlocuiasca, brusc, totul, cu elemente inovatoare, dar nefundamentate,
a fost radical si nu a pastrat valorile vechi, ce si-au dovedit utilitatea si
eficienta la stadiul respectiv de dezvoltare, un trecut ce nu poate fi total
anulat si reprezinta, prin prezent, continuitatea in viitor; de asemenea, nu a
avut in vedere pregatirea morala a colaboratorilor sau a actionat singur,
compromitand ideea de progres.
Acum, aceasta configuratie inseamna o cautare continua a libertatii interioare,
o nevoie stringenta de a intelege propriile motivatii pentru schimbare si
eliberare, care nu intotdeauna pot fi deslusite imediat. De-a lungul cautarilor
si experimentelor sale, individul manifesta intoleranta si incapacitate de a se
adapta la preceptele regulilor sociale, ceea ce pentru ceilalti, este greu de
inteles si dificil de acceptat, de multe ori, fiind perceput ca un om ciudat,
nelinistit, stapanit de un spirit permanent de revolta.
El trebuie sa inteleaga ca are nevoie de o viziune realista de ansamblu, trebuie
sa tina cont ca schimbarea mentalitatii este un proces de durata, iar
comportamentul sau nu trebuie sa genereze dezordine si anarhie sociala.
Cand datoriile karmice uraniene sunt depasite, intre constiinta individului si
mijloacele de care dispune, se stabileste un echilibru, care ii permite sa-si
extinda granitele cunoasterii umane, prin originalitate, autenticitate si
libertate de expresie. Acum, in viata individului, se va face simtit un nivel
superior de actiune al energiei mentale, ce permite perfectionarea si adaptarea
la formele superioare de exprimare si comunicare.
Corespondenta Mercur - Uranus, in accesul individului la Eu-l superior, inseamna
a intelege necesitatea tranzitiei, de la o gandire individuala, care serveste
scopuri personale, la un mod de gandire pus in slujba semenilor, pentru
promovarea unor proiecte sociale novatoare si stabilizarea unor structuri noi,
eficiente, in curs de aparitie.
Atingerea acestui nivel superior de constiinta, presupune extinderea informarii,
instruirii, cunoasterii, studiului, impartasirea experientei personale,
dezvoltarea comunicarii si a relatiilor interumane pe scara larga, totul facut
cu intelegerea adevaratului sens al altruismului, spiritului de echipa,
cooperarii, prieteniei, fraternitatii si umanitarismului.
In felul acesta, individul capata o puternica valenta sociala, devine un
adevarat promotor al progresului material si spiritual, el nu lupta doar pentru
propria libertate, ci si pentru a celorlalti. Intr-un plan superior, el poate fi
un vizionar, un spirit liber care anticipeaza viitoarele transformari ale
societatii.
Inapoi la:
- Articolul complet
- Crucea semnelor cardinale sau mobile
- Crucea semnelor fixe
|