AstroDex
Horoscop Scorpion
Scorpion

Horoscop 2019 - Scorpion

Bani și carieră

Capitolul profesional și cel financiar rămân domenii de viață care te preocupă și în 2019. Finanțele câștigate prin munca proprie, colaborările și parteneriatele, legăturile cu străinătatea și călătoriile, dar și cariera per ansamblu neceistă multă atenție, efort și timp din partea ta pentru a se dezvolta în direcția pe care ți-o dorești. Implică-te.

În primul trimestru al anului, toate par să se desfășoare așa cum ți-ai propus. Se arată o perioadă bună așadar pentru a derula activități pe care le-ai planificat încă de anul trecut, mai ales dacă le-ai organizat în detaliu. Nu se întrevăd probleme mari și nici schimbări de macaz care implică să-ți schimbi radical modul de abordare al lor.

În al doilea trimestru al lui 2019, dar mai ales din aprilie încolo, ar fi de dorit să nu negociezi colaborări și să nu semnezi contracte. La o primă vedere, acestea ar putea părea în avantajul tău, dar în realitate, s-ar putea să te coste scump pe termen lung. Ai multe de câștigat dacă mai aștepți pentru a vedea cum evoluează unele legături.

În al treilea trimestru al anului, se pot arăta unele oportunități de a lucra în străinătate, fie pe termen lung, fie printr-un schimb de experiență, dar efectul lor în ceea ce privește ascensiunea ta profesioanlă se va arăta totuși ceva mai târziu. Este drept că te-ai aștepta să vină mai repede beneficiile, dar cu răbdarea treci marea uneori.

În al patrulea trimestru al lui 2019, dar mai ales din decembrie încolo, abilitățile tale de socializare și comunicare se potențează vizibil, indiciu cum că s-ar putea ca atunci să legi unele relații importante care să se dovedească, în viitor, a fi nu numai de perspectivă, ci și extrem de lucrative din punct de vedere financiar. Cultivă-le.

După cum se poate vedea din paragrafele de mai sus, cel puțin din punct de vedere economic, anul aduce vești bune și oportunități destule, dar poate nu așa de mari precum ai sperat. Dar chiar și așa, este de dorit să nu-ți pierzi speranța. Te afli pe drumul cel bun în ceea ce privește dobândirea unei stabilități pe aceste planuri.

Anca Simina Martin
© Editura Fidelia

Horoscop 2019 Scorpion
Horoscop personalizat Horoscop personalizat

Doriţi informaţii detaliate numai şi numai pentru dumeavoastră?
Descoperiţi-vă potenţialul, îmbunătăţiţi relaţia cu partenerul sau mersul afacerii pe care o conduceţi, aflaţi ce fel de om aţi fost într-o altă viaţă sau... ce vă rezervă viitorul!
Sunteţi la un click distanţă de horoscopul dumneavoastră personalizat!