AstroDex
Horoscop Taur
Taur

Horoscop 2019 - Taur

Casă, familie, viață personală

Nici în acest an, sectorul domestic și cel al vieții de familie nu par să-ți dea prea mari bătăi de cap. Nu te aștepta totuși să scapi de tot de provocări, căci ele vor veni, dar le poți folosi în avantajul tău. Așadar, caută totuși să nu ignori în totalitate ce se întâmplă pe acest plan al vieții tale, cu atât mai mult dacă familia depinde de tine.

În primul trimestru al lui 2019, nu se întrevăd mari schimbări de macaz pe aceste planuri, dar cu toate acestea, merită menționat că lucrurile par să meargă în direcția bună între tine și cel drag, ceea ce creează o atmosferă armonioasă care îi va face și pe copii să se dezvolte frumos, dar și pe cei dragi din familie să simtă că totul este bine.

În al doilea trimestru al anului, intră în colimatorul astrelor relația cu rudele tale apropiate, mai ales în iunie. Ceva mai repede, în aprilie, pot apărea unele probleme în raport cu cei dragi ai partenerului. Poate fi vorba de unele chestiuni care trenează de anul trecut, deci caută să le rezolvi perioada aceasta. Altfel, te vor urmări mult și bine.

În al treilea trimestru al lui 2019, în iulie mai ales, se poate să se nască momente conflictuale cu familia extinsă, adică părinții, frații/surorile/verii/verișoarele, dar nu rezolvați nimic dacă tot ceea ce vă doriți în definitiv este să vă impuneți orgoliul. Din august încă, se mai liniștesc apele însă între tine și rudele apropiate ale partenerului.

În al patrulea trimestru al anului, dar mai ales în noiembrie, riscă să apară unele probleme între tine și partener, tensiuni care nu trec neobservate pe plan personal. Bine ar fi totuși să rămână în bucătăria internă a cuplului, mai ales dacă genul de amestec al rudelor apropiate ale celui drag face mai mult bine decât rău vouă.

După cum se poate deduce din paragrafele de mai sus, se întrevede un an în care sectorul casnic și cel al vieții de familie nu-ți rezervă prea multe provocări, dar oricare ar fi situația, cert este că depinde de tine dacă eventualele mici probleme care se ivesc lasă urme adânci sau doar de suprafață. Important este să comunici cu cei dragi.

Anca Simina Martin
© Editura Fidelia

Horoscop 2019 Taur
Horoscop personalizat Horoscop personalizat

Doriţi informaţii detaliate numai şi numai pentru dumeavoastră?
Descoperiţi-vă potenţialul, îmbunătăţiţi relaţia cu partenerul sau mersul afacerii pe care o conduceţi, aflaţi ce fel de om aţi fost într-o altă viaţă sau... ce vă rezervă viitorul!
Sunteţi la un click distanţă de horoscopul dumneavoastră personalizat!