AstroDex
Horoscop Balanţă
Balanta

Horoscop 2020 - Balanţă

Bani și carieră

Anul 2020 nu se arată a fi unul în care ai parte de prea multe surprize pe acest plan. S-ar putea, mai degrabă, să fie vorba de continuarea unor proiecte începute în 2019 sau cu câțiva ani înainte sau de dezvoltarea altora în curs de ceva timp. În orice caz, cert este că lucrurile merg de cele mai multe ori conform planului. În mare, îți merge bine.

În primul trimestru al anului, dar mai ales în perioada cuprinsă între a doua jumătate a lui februarie și prima parte a lui martie, de dorit ar fi să nu implementezi proiecte care vizează monetizarea unor pasiuni personale. S-ar putea ca aceste inițiative să implice mai multe riscuri decât potențiale beneficii în stadiul în care se află în lunile acestea.

În următoarele trei luni ale anului, dar mai ales în mai și iunie, primești sarcini de serviciu care te-ar putea pune în dificultate. Unde mai pui că și responsabilitatea care atârnă pe umerii tăi este destul de mare. Merită însă menționat faptul că le vei duce cu bine la îndeplinire, dar trebui să te gândești la unele ateliere de perfecționare continuă.

În al treilea trimestru al anului, s-ar putea ca randamentul de care dai dovadă să nu fie cel mai ridicat. Cel mai probabil este vorba de oboseala pe care o resimți din prima parte a lui 2020 și de care nu ai reușit să scapi. Poate că dacă ai aduce unele ajustări stilului tău de viață, ai reuși să susții mai eficient ritmul de muncă ce-ți este solicitat.

În ultimele trei luni ale anului, dar mai ales în octombrie, te-ai putea confrunta cu unele dificultăți financiare. S-ar putea însă ca ele să se datoreze mai mult obiceiurilor tale de consum decât unor plăți neașteptate. Dacă ai reuși să faci unele schimbări din acest punct de vedere, ai constata că de fapt că profiturile pe care le faci sunt chiar importante.

După cum se paote vedea din paragrafele de mai sus, anul 2020 nu îți așterne piedici prea greu de depășit. Ba dimpotrivă, îți oferă unele rampe de afirmare și lansare pe care s-ar putea să nu le sesizezi la o primă vedere. Dar ele îți permit nu doar să-ți demonstrezi valoarea ca profesionist, ci și să îți suplimentezi veniturile substanțial.



Anca Simina Martin
© Editura Fidelia

Horoscop 2020 Balanta
Horoscop personalizat Horoscop personalizat

Doriţi informaţii detaliate numai şi numai pentru dumeavoastră?
Descoperiţi-vă potenţialul, îmbunătăţiţi relaţia cu partenerul sau mersul afacerii pe care o conduceţi, aflaţi ce fel de om aţi fost într-o altă viaţă sau... ce vă rezervă viitorul!
Sunteţi la un click distanţă de horoscopul dumneavoastră personalizat!

Recomandari astrologice

Cand Marte este in miscare retrograda, este posibil ca randamentul dvs. sa scada si sa deveniti mai irascibil. Nu actionati pripit! Manati fiind de o neliniste interioara, ati putea porni spre o directie gresita. E un moment bun sa meditati si sa va controlati corpul.