AstroDex

Horoscop Peşti
Pesti

Horoscop 2020 - Peşti

Casă, familie, viață personală

Nu te numeri printre zodiile greu încercate de astre în acest an. Ba mai mult, ceea ce îți pregătesc ele în acest an sunt perioade scurte în care orgoliile depășesc proporțiile normale și apoi revin la dimensiuni controlabile. Nu-ți face așadar griji că pierzi controlul și că riști să produci daune considerabile relației pe care o ai cu cei dragi.

În primul trimestru al anului, lucrurile par să se deruleze fără prea multe surprize pe acest plan. Pare că reușești să controlezi bine eventualele diferențe de caracter dintre tine și cei dragi, iar efectul lor asupra modului în care relaționați este minim. Se observă un nivel ridicat de maturitate din partea tuturor și se vede că vă pasă unul de celălalt.

În următoarele trei luni ale anului, dar mai ales în a doua jumătate a lui aprilie și în iunie, s-ar putea să îți fie mai greu decât de obicei să comunici cu acei membrii ai familiei cu care nu prea ai lucruri în comun. Sistemele voastre de referință sunt destul de diferite, iar faptul că nu reușiți să descoperiți prea multe puncte comune își spune cuvântul.

În al treilea trimestru al anului, frații, surorile, verii și verișoarele de care ești mai apropiat(ă) s-ar putea să te suprindă cu unele reacții destul de convulsive cu care nu ești obișnuit(ă). Unele evenimente din această perioadă te fac să-ți dorești să găsești un sprijin în persoana lor, dar felul în care se comportă nu îți creează un sentiment de siguranță.

În ultimele trei luni ale anului, dar mai cu seamă în octombrie, s-ar putea ca diferențele de statut social dintre tine și rudele partenerului sau apropiații tăi stabiliți peste hotare sau la mare distanță să conducă la o distanțare. Experiențele voastre se schimbă, viețile voastre iau direcții diferite și trebuie să faceți eforturi pentru a vă regăsi.

După cum se poate vedea din paragrafele de mai sus, se întrevede un an 2020 în care ești chemat(ă) să te reconectezi cu cei dragi pe alte frecvențe. Ați evoluat pe paliere diferite și în ritmuri care nu sunt neapărat compatibile, dar cu toate acestea, vă puteți racorda pe aceeași vibrație dacă există disponibilitate din ambele direcții. Trebuie să vreți.



Anca Simina Martin
© Editura Fidelia

Horoscop 2020 Pesti

Horoscop personalizat Horoscop personalizat

Doriţi informaţii detaliate numai şi numai pentru dumeavoastră?
Descoperiţi-vă potenţialul, îmbunătăţiţi relaţia cu partenerul sau mersul afacerii pe care o conduceţi, aflaţi ce fel de om aţi fost într-o altă viaţă sau... ce vă rezervă viitorul!
Sunteţi la un click distanţă de horoscopul dumneavoastră personalizat!