AstroDex


Horoscop 2020

Caracterizare astrologică generală a anului 2020

Anul 2019, dar mai ales a doua sa jumătate, a prefigurat, prin intrarea lui Jupiter în Capricorn, supremația elementului Cardinal care caracterizează anul 2020, cel puțin până în decembrie, atunci când Saturn și Jupiter se instalează în Vărsător. Reducând 2020 la o singură cifră, vedem că acest an este stăpânit de vibrația numărului 4, care simbolizează, printre altele, tradiția. Cu un marcaj puternic pe semnul Capricornului, semn adesea asociat cu valorile consacrate de timp și mainstream, cea mai mare parte a lui 2020 se arată a fi una în care ne construim o bază solidă și ne consolidăm realizările de până acum. Atitudinea cea mai potrivită de care putem da dovadă în 2020 este una responsabilă, care cântărește atent riscurile și beneficiile fiecărei alegeri. În felul acesta, ne permitem să evoluăm treptat și sigur în direcția obiectivelor noastre.

Saturn conjunct Pluto (Capricorn): balanța puterii se inversează

Prima lună a lui 2020 ne aduce în prima plan conjuncția lui Saturn cu Pluto în semnul Capricornului. Acest eveniment astral are loc la un interval de circa 35 de ani, iar ultima dată când cei doi grei ai Zodiacului și-au dat mâna a fost în luna noiembrie a anului 1982. În jurul acestei date, s-a lansat filmul ;quot&Ghandi;quot&, care rememorează impactul pe care activismul său social l-a avut în declararea independenței Indiei în 1947, când Saturn și Pluto s-au întâlnit din nou. Conjuncția lor în zodia Capricornului promite să aducă schimbări de substanță la nivelul politicilor instituțiilor de guvernământ (Capricorn). Structurile lor rigide și coercitive (Saturn) vor fi zguduite serios din temelii (Pluto) și obligate să se reformeze înainte de finalul anului și trecerea lui Saturn în Vărsător, care vine la pachet cu înnoirea lor și cu o mai mare orientare către cetățeni.

În plan personal, status quo-urile vor avea destul de multe de tras de pe urma acestui aspect. Nu este exclus ca multe persoane să reconsidere ideea de a lucra într-un sistem ierarhic (Capricorn), unde se simt lipsiți de autoritate (Saturn) sau manipulați (Pluto). S-ar putea să observăm o tendință mai pronunțată a muncitorilor de a se coaliza împotriva conducerii opresive sau chiar de a-și încerca norocul pe cont propriu. Ceea ce la început nu este decât o idee pasageră se poate transforma până la finele anului într-un plan bine ticluit de a lua calea freelancing-ului. Cert este că tot mai multă lume își va da seama de faptul că nu există șefi fără subalterni și că drepturile lor sunt la fel de importante, dacă nu chiar mai prețioase, decât îndatoririle pe care le au. În felul acesta, se pune la îndoială și se reformează relația angajator-angajat.

Jupiter conjunct Pluto (Capricorn): fiat lux

Anul 2020 mai vine la pachet cu o serie de trei conjuncții formate de această dată de Jupiter și Pluto, dar tot în semnul Capricornului. Întâlnit o dată la fiecare aproximativ 13 ani, acest eveniment astral are loc la mijlocul primăverii (aprilie), la începutul verii (iunie) și la finele toamnei (noiembrie), susținând energia și dezideratele alăturării lui Saturn la Pluto. Mai exact, ni se vorbește despre creștere (Jupiter) în ciuda adversităților (Pluto), de dezvoltare a unui sistem de guvernământ (Capricorn) care are capacitatea să rețină formele funcționale ale celui anterior și să schimbe ce nu a funcționat. Dar în același timp, Jupiter amplifică forța lui Pluto, ceea ce face să se răsfrângă ca un ecou puterea schimbărilor pe care le aduc cu cele Saturn și Pluto, prelugindu-le efectul până către finele anului, atunci când Jupiter și Saturn intră în Vărsător.

La nivel individual, avem capacitatea să ne ridicăm (Jupiter) din cenușă (Pluto) și să ne reclădim (Capricorn) perspectivele și calea de urmat. Unii s-ar putea afla în pericol de a se pierde, simțind că se afundă și mai tare în privațiuni și capcane ori de câte ori încearcă să treacă peste ele. Nu încape deci în discuție faptul că această serie de conjuncții poate fi una destul de copleșitoare pentru mulți dintre noi. Vestea bună este însă că ne cioplește o nouă coloană vertebrală, mai rezistentă oricăror asperități pe care destinul ni le aduce în față în acest an și în cei care vin după el. Se poate spune așadar că energia acestui aspect este ceva mai maleabilă, în sensul că ne bucurăm de mai mult liber arbitru în ceea ce privește modul în care uzităm de ea. Într-adevăr, provocările ar putea fi destul de mari, dar și capacitatea de reinventare este pe măsură.

Jupiter conjunct Saturn (Vărsător): reclădirea societății prin toleranță

Anul 2020 se finalizează cu o ultimă conjuncție, de data aceasta între Jupiter și Saturn, în primele grade ale semnului Vărsătorului. Eveniment astral ce are loc o dată la circa 19 ani, întâlnirea celor mai îndepărtate planete cunoscute de antici a avut până acum un efect nefast asupra multora din președinții americani. Cu excepția lui George W. Bush, opt liderii de la Casa Albă au murit ori au ajuns cu un picior în groapă în preajma acestui eveniment astral, așa cum a arătat astrologul Daniel T. Ferrera. Cu toate că același fenomen nu a fost observat în România, este de așteptat ca următoarele alegeri legislative ce pot avea loc la finele anului 2020 să ne aducă surprize mari, ce vor reflecta cel puțin într-o anumită măsură schimbarea importantă de vibrație cu care a venit la pachet începutul anului și pe care o va aduce a doua jumătate a lui decembrie.

În plan personal, vom resimți destul de puternic forțele antagonice antrenate de această conjuncție care ne vorbește de creștere (Jupiter) prin privațiune (Saturn). S-ar putea ca aceia care au parte de cele mai multe provocări în a implementa proiecte sociale (Vărsător) să obțină cele mai bune rezultate sau să fure startul în 2021, reușind să înregistreze succese răsunătoare pe aceste planuri. În plus, se pot observa semne timide ale unei mai mari deschideri față de stilurile de viață alternative, mânată cel mai probabil de un sentiment mai pronunțat de empatie vis-a-vis de grupurile defavorizate sau blamate ale societății actuale. Nu este exclus ca organizațiile non-guvernamentale să devină din ce în ce mai active și chiar să primească mai mult sprijin din partea societății civile, în ciuda piedicilor cu care se confruntă.

Saturn intră în Vărsător: un sistem just și echitabil

Pe data de 22 martie, Saturn trece din domiciliul său nocturn, Capricornul, în cel diurn, Vărsătorul, unde revine pe 17 decembrie, după o perioadă de retrogradare de aproape nouă luni care îl readuce în semnul anterior. Cu toate că energia sa uraniană se resimte cu intermitențe în acest an, o resimțim suficient de puternic încât să ne facem o idee despre ce ne așteaptă în cei aproximativ doi ani și jumătate pe care îi petrece în această zodie. Dacă judecăm Capricornul ca fiind casa întâi a lui Saturn și Vărsător cea de-a doua, am putea spune că intrarea acestui astru în acest semn coincide cu debutul unei perioade în care distribuția inegală (Saturn) a resurselor către cei mai influenți dintre oameni (Capricorn) va fi adusă la lumină de organizații non-guvernamentale (Vărsător) și blamată de societate, care s-ar putea coagula în mișcări revoluționare.

La nivel individual, cum spuneam, putem observa faptul că oamenii sunt mai dispuși să accepte lipsurile și precariatul (Saturn) statutului de liber profesionist (Vărsător) decât salariile nesatisfăcătoare și lipsa de perspectivă a unui serviciu într-o multinațională (Capricorn). Din ce în ce mai multe persoane ar putea cocheta cu ideea sau chiar alege o carieră de freelancer în locul unei slujbe la mari concerne care nu le oferă posibilitatea să se dezvolte și să aducă un aport real în comunitățile în care trăiesc. Este posibil așadar să se pună mai mult accentul în selectarea locului de muncă pe impactul pe care îl are acesta asupra societății și împlinirii idealurilor și viziunilor colective ale angajaților. Liderii ar trebui să ia mai mult în calcul perspectivele acestora și să se străduiască să le ofere condiții de muncă etice și sustenabile.

Jupiter intră în Vărsător: oameni de peste tot, uniți-vă

La doar două zile după a doua venire a lui Saturn în Vărsător, Jupiter ajunge și el în același semn. Pe fondul intrării sale în această zodie, dar mai ales odată cu formarea conjuncției sale cu Saturn, ce are loc după alte două zile de la ingresul său în Vărsător, am putea fi martorii conturării unor mișcări sociale în jurul reliefării inechității statutare și financiare a anumitor grupuri. Pe fondul acestora, s-ar putea desfășura noi experimente de natură economică și în ce privește protecția socială la nivel de instituții de guvernământ. Există posibilitatea să se ofere garanții ferme că începutul anului 2021 va aduce programe de dezvoltare (Jupiter) pentru comunitățile (Vărsător) defavorizate, care au fost până acum uitate de autorități (Capricorn). Societatea civilă va avea grijă să facă presiuni importante întru îndeplinirea acestor promisiuni.

În plan personal, intrarea lui Jupiter în Vărsător aduce cu sine dorința unei mai mari (Jupiter) implicări pe plan social (Vărsător). S-ar putea ca mai multe persoane să ia în calcul posibilitatea înregistrării într-un program de voluntariat sau proiect colective cu efect direct asupra comunității. Grupurile se coagulează mai ușor în jurul unui ideal sau al unei viziuni, motiv pentru care s-ar putea ca mai mulți oameni să cocheteze cu ideea deschiderii unei afaceri în asociere cu alte persoane, finanțată cel puțin într-o anumită măsură prin sponsorizări sau inițiative de tipul crowdfunding. Nu este exclus, de asemenea, să se opteze mai des pentru recalificări profesionale, semn că din ce în ce mai multe persoane se îndreaptă către profesii care au mai multă legătură cu tehnologia sau care se bazează pentru existența lor pe servicii de date ca Internetul.

Retrogradările lui Mercur, Venus și Marte: reconfigurarea tiparelor de gândire, afective și de acțiune

Toate cele trei planete personale experimentează cel puțin o retrogradare în anul 2020. Mercur, de exemplu, experimentează trei astfel de perioade, iar prima și ultima acoperă două semne. În prima decadă a anului, ne învață că pentru a putea să (ne) iertăm (Pești), trebuie să ne apreciem întâi de toate unicitatea (Vărsător). În vară, ne solicită să reevaluăm modul în care comunicăm cu familia (Rac), iar în toamnă, ne provoacă să regândim fundațiile (Scorpion) celor mai importante relații din viețile noastre (Balanță).

Venus, pe de altă parte, retrogradează o singură dată în 2020, iar semnul pe care îl traversează în sens aparent invers este cel al Gemenilor. La finalul primăverii, prin mișcarea sa retrogradă, caută să ne arate cât de multă nevoie avem de carismă și șarm în interacțiunile noastre sociale (Gemeni). Marte adoptă și el doar o dată mersul aparent invers, iar din toamnă începând, încearcă să ne arate unde se poate ajunge dacă individualismul se amestecă cu egoismul (Berbec).

Retrogradările lui Jupiter și Saturn: regândirea strategiei de evoluție și a obstacolelor

La finalul primăverii acestui an, Jupiter retrogradează timp de aproximativ patru luni prin semnul Capricornului. Ne putem aștepta așadar ca, în perioada verii, să observăm abuzuri de putere din partea instituțiilor de guvernământ. Nu este exclus ca legea să fie interpretată în favoarea unor oficiali corupți, fapt ce va scandaliza opinia publică. În plan personal, este de așteptat ca mersul aparent invers al lui Jupiter să aibă un efect nefast asupra acelor nativi care urmăresc să se dezvolte pe plan profesional. Ritmul de evoluție pe care l-au întreținut până acum s-ar putea să fie destul de greu de menținut în lunile de vară. Așa se face că s-ar putea să stagneze la acest nivel.

Aproape în aceeași perioadă are loc și retrogradarea lui Saturn. Spre deosebire de Jupiter însă, această planetă traversează în sens aparent invers două semne: Vărsător și Capricorn. La nivel colectiv, această întoarcere în sensul anterior ne vorbește despre faptul că nu poate exista o înnoire a politicilor sociale fără a rezolva și ultimele probleme cu care se confruntă actualul sistem de guvernământ. Ne putem aștepta așadar ca, în lunile de vară sau chiar la mijlocul acestui anotimp, să fim martorii unor mari surprize pe scena politică. În plan individual, această retrogradare vorbește despre ruperea de influența anumitor figuri autoritate și creștere în mijlocul celor care ne inspiră.

În loc de concluzii: toate-s noi și vechi sunt toate

Anul 2020 promite să fie unul special din mai multe puncte de vedere. Pe de-o parte, cronologic, el deschide al doilea deceniu al mileniului doi. Pe de altă parte, cifrele care îl formează sunt, potrivit lui Doreen Virtue, un număr angelic cvadruplu, care ne încurajează să dăm dovadă de compasiune, diplomație, respect și adaptabilitate în fiecare zi a acestui an. Redus la o singură cifră, 2020 se bazează pe energia lui 4, care ne provoacă să formăm obiceiuri sănătoase, tradiții de familie longevive, să ne consolidăm viitorul și statutul în societate. Acest deceniu promite să ne poarte departe, rezervându-ne multe aventuri de-a lungul anilor, dar ceea ce încearcă 2020 să ne transmită este faptul că avem nevoie totuși de anumite constante în viețile noastre și de un refugiu unde putem poposi mereu pentru a ne trage sufletul.

Anca Simina Martin
© Editura Fidelia



Horoscop personalizat Horoscop personalizat

Doriţi informaţii detaliate numai şi numai pentru dumeavoastră?
Descoperiţi-vă potenţialul, îmbunătăţiţi relaţia cu partenerul sau mersul afacerii pe care o conduceţi, aflaţi ce fel de om aţi fost într-o altă viaţă sau... ce vă rezervă viitorul!
Sunteţi la un click distanţă de horoscopul dumneavoastră personalizat!


Orele planetare
AstroDex
Azi: 20.11.2019 - 2:17
Răsărit Soare: 07:16
Apus Soare: 16:46
Guvernatorul zilei:
Guvernatorul zilei
Ora planetară:
Cititi amanunte
Saturn: 01:13 - 02:26
Detalii oră planetară