AstroDex

Horoscop Berbec
Berbec

Horoscop 2019 - Berbec

Bani și carieră

S-ar părea că și în 2019 se anunță multă agitație astrală pe aceste planuri, dar parcă ceva mai multe oportunități de a crește și a câștiga mai mult decât anul trecut. În schimb, pentru acestea, este nevoie să faci în așa fel încât să nu te dai în lături să te implici în multe proiecte și să ai ceva mai puțin timp liber pentru tine însuți/însăți.

În primul trimestru al anului, dar mai ales în ianuarie, se prea poate să se arate șanse de a lega colaborări cu persoane importante, legături care se vor arăta foarte lucrative în următoarele două luni. În același timp, caută să-ți mai potolești orgoliul întrucât poți risca să se ducă totul de râpă pentru că nu ai reușit să fii mai conciliant/ă uneori.

În al doilea trimestru al lui 2019, dar mai cu seamă în mai și în prima jumătate a lui iunie, pot apărea oportunități de a-ți suplimenta veniturile, dar și de a-ți valorifica economiile realizate până acum. În plus, în prima lună de vară, se anunță o perioadă bună pentru a semna colaborări și a te ocupa de cultivarea unor relații importante.

În al treilea trimestru al anului, dar mai ales în septembrie, atmosfera de la serviciu este una care îți permite să te afirmi și să perseverezi. Poate că până în prima lună de toamnă îți va fi greu să obții și o promovare, dar oricare ar fi situația, cert este că lucrurile vor merge înspre acolo, dar ceva mai anevoios decât te-ai fi așteptat.

În ultimul trimestru al lui 2019, ar fi de dorit să vezi cum manageriezi colaborările profesionale, cum vă înțelegeți la bani, care sunt beneficiile și responsabilitățile fiecărora dintre voi. În caz contrar, s-ar putea să apară situații dificile și chiar ruperea unor relații care până atunci să se fi dovedit extrem de profitabile și de perspectivă.

După cum reiese din paragrafele de mai sus, vei avea parte de destul de multe provocări pe acest plan în 2019, dar multe dintre ele se pot dovedi oportunități de a crește în carieră și de a te împlini financiar. Poate că nu se va lăsa cu o promovare, dar cel puțin, primești semnale că ești pe direcția potrivită și că evoluezi într-acolo.



Anca Simina Martin
© Editura Fidelia

Horoscop 2019 Berbec

Horoscop personalizat Horoscop personalizat

Doriţi informaţii detaliate numai şi numai pentru dumeavoastră?
Descoperiţi-vă potenţialul, îmbunătăţiţi relaţia cu partenerul sau mersul afacerii pe care o conduceţi, aflaţi ce fel de om aţi fost într-o altă viaţă sau... ce vă rezervă viitorul!
Sunteţi la un click distanţă de horoscopul dumneavoastră personalizat!