AstroDex

Horoscop Peşti
Pesti

Horoscop 2019 - Peşti

Bani și carieră

Din punctul de vedere al domeniilor financiar și profesional, se întrevede un an 2019 în care provocările vor fi pe măsura recompenselor. Așteaptă-te așadar să ai destul de mult de muncă, dar și suficiente beneficii de pe urma a ceea ce întreprinzi. Atâta timp cât nu ți-e teamă de efort, vei avea parte de multe lucruri bune în aceste sectoare.

În primul trimestru al anului, nu se prefigurează nicio noutate la orizonul banilor și al muncii, dar cu toate acestea, caută să menții un ritm de muncă susținut și să nu te lași pe tânjeală. Altfel, există riscul să-ți vină multe oportunități buluc și să nu știi de unde să le apuci. După o perioadă de pauză, îți va fi mai greu să te pui pe treabă rapid.

În al doilea trimestru al lui 2019, din aprilie încolo mai exact, se prea poate ca ascensiunea ta profesională și socială să nu fie chiar atât de rapidă pe cât ai sperat sau să fie chiar întârziată de tot felul de blocaje. Aceeași tendință se observă și în ceea ce privește proiectele de grup în care ești implicat/ă și activezi împreună cu alți oameni.

În al treilea trimestru al anului, dar mai ales în iulie, s-ar putea ca pofta ta de lucru să scadă, să nu mai crezi la fel de mult în ceea ce faci, iar randamentul și productivitatea de care dai dovadă să aibă destul de mult de suferit. Este în puterea ta să nu permiți lucrurilor să evolueze în această direcție și să-ți găsești motivația de a continua totuși.

În al patrulea trimestru al lui 2019, dar mai ales în decembrie, se prea poate ca delegațiile sau colaborările cu străinătatea pe care sperao să le faci s-ar putea să nu se materializeze. nu dispera însă, păstrează contactul și ușile deschise întrucât anul viitor cel târziu, la început, lucrurile se vor schimba în bine în ceea ce le privește pe acestea.

După cum se poate observa din paragrafele de mai sus, se întrevede un an 2019 în care cariera și sectorul financiar pot avea parte de multe transformări. Nu te aștepta să fie vorba de ceva spectaculos, dar cu siguranță te vei maturiza destul de mult pe acest plan în lunile care urmează. Realizările, dacă țintești în direcția lor, vor fi și ele mari.



Anca Simina Martin
© Editura Fidelia

Horoscop 2019 Pesti

Horoscop personalizat Horoscop personalizat

Doriţi informaţii detaliate numai şi numai pentru dumeavoastră?
Descoperiţi-vă potenţialul, îmbunătăţiţi relaţia cu partenerul sau mersul afacerii pe care o conduceţi, aflaţi ce fel de om aţi fost într-o altă viaţă sau... ce vă rezervă viitorul!
Sunteţi la un click distanţă de horoscopul dumneavoastră personalizat!