AstroDex
Horoscop Vărsător
Varsator

Horoscop 2019 - Vărsător

Bani și carieră

Din câte se pare, cel mai solicitant domeniu din viața ta în anul 2019 pare a fi cel profesional. De provocări cel puțin la fel de mari vei avea parte și pe plan financiar, unde suișurile și coborâșurile de care ai parte îți vor arăta de ce anume ești cu adevărat în stare. Poți realiza multe lucruri mari anul acesta dacă nu te dai bătut/ă.

În primul trimestru al anului, dar mai ales în martie, se prea poate ca finanțele să curgă cu țârâita, cu toate că tu muncești destul de mult pentru orice lețcaie care-ți vine în plus la salariu. Din păcate, s-ar putea să nu prea poți face ceva ca lucrurile să se amelioreze, dar se întrevede o perioadă în care nu mai trebuie să ai aceste griji.

În al doilea trimestru al lui 2019, dar mai ales din aprilie încolo, se prea poate ca proiectele de grup să întâmpine întârzieri, fie pentru că cei implicați în această activitate nu prea pun osul la treabă ori pentru că nu ai reușit să atrageți sponsorizările de care ai nevoie. Nu renunța la ele, ci caută să-i motivezi să se implice mai mult.

În al treilea trimestru al anului, se prea poate ca parteneriatul din care faci parte să se confrunte cu aceeași soartă pentru că asociatul/a nu pune osul la treabă și nu-și duce la bun sfârșit îndatoririle. Caută să faci în așa fel încât să-l/o faci să creadă din nou în obiectivele voastre. Doar în acest fel puteți să vă repuneți pe făgașul potrivit rapid.

În al patrulea trimestru al lui 2019, mai ales în noiembrie, s-ar putea să te aștepți dacă nu la o promovare, măcar la promisiune îmbunătățirii unor condiții de muncă. S-ar putea ca acestea să nu vină tocmai atunci când te-ai fi așteptat, dar chiar și așa, indicat ar fi să nu-ți setezi standardele profesionale mai jos. Poate fi mai rău decât mai bine.

După cum se poate deduce din paragrafele de mai sus, se întrevede un an 2019 în care lucrurile evoluează sacadat, în trepte, deloc constant și uneori foarte anevoios. Dar în ciuda tuturor întârzierilor și limitărilor de care ai parte, ceea ce reușești să obții nu-ți va lua absolut nimeni. Cu atât mai mult cu cât tot ceea ce faci este cu mult efort.

Anca Simina Martin
© Editura Fidelia

Horoscop 2019 Varsator
Horoscop personalizat Horoscop personalizat

Doriţi informaţii detaliate numai şi numai pentru dumeavoastră?
Descoperiţi-vă potenţialul, îmbunătăţiţi relaţia cu partenerul sau mersul afacerii pe care o conduceţi, aflaţi ce fel de om aţi fost într-o altă viaţă sau... ce vă rezervă viitorul!
Sunteţi la un click distanţă de horoscopul dumneavoastră personalizat!