AstroDex


Dicţionar de astrologie

Termeni astrologici litera B

Baal
Zeitate feniciană ce simboliza Soarele. Mai exact, Soarele în Taur.
Babilon
Oraș semitic antic situat pe valea Eufratului, care după 2250 î.Hr. a devenit capitala Imperiului Babilionian și cel mai mare centru economic, artistic și științific al lumii de atunci.
Babilonian
Sinonim arhaic pentru astrolog.
Balansoar
Nume alternativ al configurației planetare "Clepsidră".
Balanță (zodie)
Al şaptelea semn al zodiacului. Glifa sa, reprezentând talerele în echilibru, este emblema echilibrului şi a dreptăţii. Soarele este în Balanţă în fiecare an din 23 septembrie până în 23 octombrie. Din punct de vedere astrologic şi astronomic, este primul arc de treizeci de grade care urmează trecerii Soarelui peste punctul echinocţial de toamnă, ocupând o poziţie de la 180° la 210° de-a lungul eclipticei. Este calitatea Cardinală a elementului de Aer: pozitiv, înfocat, jilav, dulce, supus şi neliniştit, judicios.
Stăpân: Venus. Exaltare: Saturn. Exil: Marte. Cădere: Soarele.
Introspectiva Balanţă
... Cine te enervează cu promisiuni vesele
... Şi te face să aştepţi jumătate de zi?
... Cine face comromisuri în întregime?
... Dulcea Balanţă.
Interpretare simbolică: Apusul de soare; partea centrală a balanţei, semnificând echilibru şi dreptate.
Semnul reciprocităţii cosmice, mai mult al cooperării decât al competiţiei, al conştiinţei obiective prin asociere şi parteneriat.
... Şi fapte groaznice ar fi urmat
... Şi nu s-ar fi cutremurat doar Paradisul,
... Ci chiar cupola înstelată, sau toate ale lumii
... Elemente s-ar fi distrus, învolburate, sfârtecate
... De încrâncenarea-acestei lupte, dacă
... Al Veşniciei Domn, vrând să oprească cruda
... încleştare, de Cer nu ar fi atârnat,
... Imens de aur taler, ce încă azi se vede
... între Astreea şi semnul Scorpionului pe cer. - John Milton, Paradisul pierdut
Primul decan: Politică, calitatea înţelepciunii; subtilitate în relaţiile publice; aventuros în relaţiile interumane.
Al doilea decan: Independenţă, individualitate pronunţată; reprezentant al libertăţii de gândire şi de acţiune; în răzvrătire împotriva restricţiilor şi a conservatismului centralizat; adoptă mişcări progresive.
Al treilea decan: Ispăşire, superioritate în artă şi litere; mintea adesea folosită pentru a-i subjuga pe alţii, încheindu-se într-o fatalitate.
Barcagiul
Sinonim pentru "Vărsător".
Bel
Corespondentul babilonian al lui Baal. Membru al triadei de zeități formate din Anu, zeul cerului, Bel, zeul Pământului și Ea, zeul apelor.
Berbec (zodie)
Primul dintre semnele zodiacale. Glifa sa reprezintă capul şi coarnele berbecului. Este un simbol al puterii ofensive - o armă a zeilor, aşadar un instrument al voinţei. Babilonienii sacrificau berbeci atunci când Soarele se afla în acest semn, lucru care se întâmplă în fiecare an din 21 martie până în 20 aprilie. Din punct de vedere astrologic şi astronomic, este primul arc de treizeci de grade care începe la echinocţiul de primăvară. Este calitatea Cardinală a elementului de Foc: pozitiv, diurn, mobil, vârtos, înflăcărat, aprig, coleric şi violent.
Stăpân: Marte. Exaltare: Soarele. Exil: Venus. Cădere: Saturn.
Temperamentalul Berbec
... Cine lucrează din zori până la apusul Soarelui,
... Şi niciodată nu-i place să fie depăşit?
... A cui plimbare seamănă cu fuga?
... Cine? Berbecul.
Interpretare simbolică: sămânţă încolţită, incendiu pe cale de izbucnire; un izvor de apă; coarnele unui berbec.
Berbecul este întruchiparea Sinelui, voinţa de manifestare, spiritul aventuros; dorinţă, iniţiativă şi curaj.
... Primul din Est, Berbecul conduce anul;
... Cel pe care Ptolemeu îl împodobeşte cu de două ori câte nouă stele. - Aratus
Primul decan: activitate, aventură, zel, notorietate, dezonoare, nefericire.
Al doilea decan: sentimentele nobile ca sursă de putere de a-i stăpânirii celorlalţi - mintea se îmbină cu impulsurile inimii. Este decanul exaltării, unde Soarele este înalţat în al nouăsprezecelea grad al semnului.
Al treilea decan: Propagandă, posibilităţile spirituale ale inimii curajoase care se luptă cu circumstanțe sordide.
Bicvintil
Aspect de 144°, minor, armonios. Conferă creativitate în gestionare energiilor planetelor care îl formează.
Bol (configurație planetară)
Toate planetele sunt dispuse într-un arc de 180°.
Poate denota o persoană extrem de descurcăreață, dar totuși reținută.
Brahmanaspati
Corespondentul hindus al lui Jupiter. Zeitate din Rig-Veda.
Brumar
Denumire populară românească a lunii noiembrie. Aluzie la faptul că bruma este un fenomen extrem de răspândit în această lună față de octombrie, "Brumărel", când această rouă înghețată abia începea să apară.
Brumărel
Denumire populară românească a lunii octombrie. Diminutiv de la cuvântul "brumă", pentru că atunci este vremea când apare primul strat de gheață pe flori și copaci.
Bucurie
Afinitatea dintre anumite planete și case. Mercur se bucură în casa I, Luna în casa a III-a, Venus în casa a V-a, Marte în casa a VI-a, Soarele în casa a IX-a, Jupiter în casa a XI-a și Saturn în casa a XII-a.
Buddha
Gautama Siddhartha. A fondat în secolul al VI-lea î.Hr. budismul, religie care are ca piloni principali toleranța, compasiunea universală, altruismul, iubirea, sacrificiul de sine, sărăcia și mulțumirea cu cele deținute deja. Asociat ezoteric lui Mercur
Bumerang (configurație planetară)
Yod cu a patra planetă în opoziție cu focarul.
Poate duce la o expresie deplină și practică a creativității unui individ.