AstroDex


Dicţionar de astrologie

Termeni astrologici litera I

Ianuarie
Prima lună din calendarul iulian și gregorian. Numele i se trage de la zeul roman Janus, protectorul porților și al tuturor începuturilor. Are 31 zile și se numește "Gerar" în tradiția populară românească.
Iarna
Capricorn, Vărsător și Peşti. Ele simbolizează faza de retragere în sine a vieţii, analog cu hibernarea generală din natură pe durata iernii, şi în general momentele de analiză a rezultatelor şi consecinţelor, şi de proiectare a unor noi procese şi acţiuni.
Ide
Zi din calendarul roman și cele șapte zile de dinaintea sa. Se crede că se referea la ziua în care Soarele trece de punctele echinocțiale și de Tropice, iar cele șapte zile reprezentau orburile precedente tranzitului Soarelui peste cuspidele celor patru semnecardinale sau case angulare.
Imersiune
Termen folosit cu referire la momentul în care Soarele și Luna intră într-o eclipsă. Mai denotă și debutul ocultației.
Împrăștiat (configurație planetară)
În care corpuri cerești reașe, cu excepţia Părții Norocului şi a Nodurilor Lunare, sunt dispuse în jurul unui cerc, fără goluri vizibile în secvenţa de răsărire zilnică.
Dă o personalitate bine echilibrată, cu un interes multilateral îndreptat, versatil și capabil de a găsi ordine în haos.
Imum Coeli
Sinonim pentru "Fundul Cerului".
Înclinare
Din punct de vedere astrologic, mișcarea unui corp către o poziție într-o hartă alta decât cea avută la nașterea unui nativ.
Din punct de vedere astronomic, unghiul la care orbita unei planete se intersectează cu cea a unei alte planete.
Inconjuncție
Când o planetă nu formează niciun aspect, nu este pe paralela de declinație și nici în dispoziție mutual cu o alta.
Îngerii asociați planetelor
Soare - Mihail, Luna - Gavriil; Mercur - Rafael; Venus - Arnad; Marte - Samuel; Jupiter - Zadkiel; Saturn - Cassiel; Uranus - Arvath.
Ingres
Intrarea unui corp orbital într-un semn.
Inima Soarelui
Explicația termenului de origine arabă "cazimi".
Înregistrarea orei nașterii
Se recomandă a nu se înregistra o oră de naștere ca miezul nopţii, deoarece ziua începe şi se termină cu acest moment, iar în timp nici tu nu vei şti care anume a fost - având ca rezultat o "minusculă" diferenţă de douăzeci şi patru de ore. Ziua începe la 0h; amiaza este la 12h. Un minut înainte de miezul nopţii poate fi 11:59 p.m. sau 23:59h - dar miezul nopţii este 0h a zilei următoare.
Interceptat
Adejctiv folosit cu referire la un semn interceptat.
Interpretare
Analiza pozițiilor planetelor în case și semne, a punctelor horoscopice și a aspectelor tuturor acestora, dar și a celor primite în traznite, progresii și direcții.
Ishtar
Vezi "Venus".
Isis și Osiris
Două planete transplutoniene ipotetice care au făcut subiectul unor îndelungi dezbateri.
Iulie
A șaptea lună din calendarul iulian și gregorian. Quintilius la origine, numele a fost schimbat de Marc Antoniu în onoarea lui Iuliu Cezar, care s-a născut în această lună. Are 31 zile și se numește "Cuptor" în tradiția populară românească.
Iunie
A șasea lună din calendarul iulian și gregorian. Numele i se trage de la Iunona, soția lui Jupiter, protectoarea căsătoriilor și a femeilor. Are 30 zile și se numește "Cireșar" în tradiția populară românească.
Iunona
Descoperit în 1804 de astronomul german Karl Hardin, astrroidul Iunona are influență mai ales asupra vieții conjugale. Iunona în mitologie a fost soția lui Jupiter. Simbolizează căsătoria, iar într-o tema natală prezintă partenerul ideal.

Orele planetare
AstroDex
Azi: 22.11.2019 - 3:01
Răsărit Soare: 07:18
Apus Soare: 16:44
Guvernatorul zilei:
Guvernatorul zilei
Ora planetară:
Cititi amanunte
Saturn: 02:26 - 03:39
Detalii oră planetară