AstroDex


Dicţionar de astrologie

Termeni astrologici litera P

Pagina 2

Periheliu
Punct în care o planetă sau o cometă, aflate în mișcare în jurul Soarelui, se găsesc cel mai aproape de acesta.
Perioadă caniculară
Perioada de 40 zile cuprinsă între 4 iulie și 11 august sau 20 iulie și 27 august, după alți autori. Considerată cea mai fierbinte din an de antici.
Perioadă climacterică
Vârstele critice ale omului: 7, 9, 14, 18, 21, 27, 28, 35, 36, 42, 45, 49, 54, 56 și 63 ani. Atunci Luna în tranzit sau direcție trimite un aspect major Lunii din harta natală. Cele mai importante asfel de vârste sunt 49 și 63 ani.
Perioada de iluminare
Acea porțiune din orbita Lunii, cu o durată aproximativă de 26 zile și 18 ore, timp în care este vizibilă, oferind lumină după apus și până înainte de răsărit.
Perioade planetare
Sinonim pentru "perioade planetare".
Pește (configurație planetară)
Alcătuit dintr-un mare triunghi și o nicovală.
Focarul va fi direcția spre care individual va trebui să tindă pentru a elibera potențialul creator al marelui triunghi.
Pești
Cunoscut și ca "Pisces", al douăsprezecelea semn din zodiac.
Pești (zodie)
Al doisprezecelea semn zodiacal. Glifa sa reprezintă o pereche de cai-de-mare sau lei-de-mare enormi, întrepătrunşi, care se găsesc în cele mai lăuntrice regiuni ale mării; simbolizează viaţa după moarte; legătura - inhibarea exprimării de sine fără mijlocitori, şi a luptei sufletului în corp. Soarele este în Peşti în fiecare an din 21 Februarie până în 20 Martie.
Din punct de vedere astrologic şi astronomic, este arcul de treizeci de grade imediat anterior trecerii Soarelui peste punctul Echinocţiului de Primpvară, ocupând o poziţie de la 330° la 360° de-a lungul eclipticei. Este calitatea Mutabilă a elementului de Apă: negativ, rece, apatic, supus, rodnic; de asemenea efeminat, molatic, bolnăvicios şi ghinionist.
Stăpân: Jupiter; sau, după unii moderni, Neptun. Exaltare: Venus. Exil: Mercur. Cădere: Mercur.
Sufletistul Peşti
... Cine se roagă, serveşte şi se mai roagă puţin;
... Şi hrăneşte cerşetorul de la uşă -
... Şi plânge iubiri pierdute demult?
... Săracul Peşti.
Interpretare simbolică: Servitute, captivitate; inhibarea expresiei naturale.
Tăcut, lipsit de pasiune, înţelegând totul, oferind fiecărei creaturi puterea de a acţiona conform cu dezvoltarea şi capacitatea proprie; facultăţile lui imaginative reprezintă o mare contradicţie. Abilitatea de a se sustrage din împrejurimi şi de a se arunca într-o viaţă imaginară, deseori denumit Semnul Negării de Sine şi al retragerii; al lui Mesia sau al Exilatului.
... Spre vest, şi mai departe în drumul vântului dinspre sud,
... Peştii plutesc; unul din ce mai în amonte
... Aude prima dată venirea zgomotoasă a nordului.
... Ei sunt uniți printr-o fâşie.
... Cozile lor indică un unghi
... Completat cu o singură stea frumoasă,
... Numită Unificatorul Cozilor Peştilor. - Aratus
Primul decan: Veridicitate, misticism, transcendental; căutător al adevărului prin fcaultăţi psihice mai mult decât prin ştiinţe exacte; detectiv al unei ordini mai înalte, material sau spiritual.
Al doilea decan: Sacrificiu de sine, trăieşte înconjurat de restricţii, adesea asumate voluntar ca pe un preţ stabilit de lume în scopul de a contribui la progresul ei; primeşte cel mai mult de la viaţă prin atenuarea suferinţelor altora.
Al treilea decan: Vicisitudini; decanul sexual al Semnului Întemniţat; vieţi pline de evenimente; largă varietate de cariere, recapitulând în vieţile lor evenimentele şi condiţiile aşteptate de la alte perioade de decan; ating cea mai înaltă exprimare prin cercetare psihică şi prin adoptarea şi unui regim care pregăteşte cel mai bine omul pentru o viaţă după moarte.
Phoenon
Nume de origine greacă pentru Saturn.
Piatra-filozofala
O substanţă imaginară prin intermediul căreia alchimiştii antici căutau să transforme metalele de bază în aur.
Piatra nativității
Piatra care corespunde lunii nașterii unui individ. Se crede că purtarea acesteia are un efect pozitiv asupra nativului.
Pietre asociate planetelor
Și în acest caz există aproape tot atâtea păreri câți astrologi, dar următoarea listă reprezintă un consens:
  • Soarele: Diamant, rubin, carbuncul.
  • Luna: Cristal, perlă, opal, piatra lunii; toate pietrele alb-lăptoase.
  • Mercur: Mercur, magnetit.
  • Venus: Smarald şi, posibil, safir.
  • Marte: Hematit, cremene, malachit, hematit roşu.
  • Jupiter: Ametist, turcoaz.
  • Saturn: Grenat, gagat, toate pietrele negre.
  • Uranus: Calcedonie, lapis lazuli, iacint, chihlimbar.
  • Neptun: Coral, acvamarin, fildeş.
  • Pluto: Beril şi, probabil, sardonix; jad, ceramică.
Ar trebui înţeles faptul că toate pietrele, preţioase şi semipreţioase, intră mai mult sau mai puţin sub incidența lui Saturn, stăpânul general al tuturor mineralelor.
Pisces
Semnul Peștilor.
Placidus
Inventat de matematicianul și astronomul italian Giovanni Antonio Magini (1555-1617) și botezat după călugărul și matematicianul de aceeași origine Placid din Tit (1603-1668), sistemul de case Placidus împarte fazele mișcării planetelor și a stelelor deasupra și sub orizont în părți egale.
Din motive matematice, sistemul Placidus nu poate fi utilizat pentru regiuni dincolo de cercurile polare.
Pentru că Placidus împarte mișcările celeste, este considerat un sistem bazat pe timp.
Plan invariabil
Sistemul solar are două planuri fixe și anume cel al ecuatorului solar și planul invariabil. Acesta din urmă plan central, descoperit de Laplace, trece prin centrul său gravitațional la o înclinare medie de aproximativ 1°35' față de ecliptică și este independent de perturbațiile reciproce ale planetelor.
Planetă androgină
Mercur, care este și umed și uscat.
Planetă cataclismică
Uranus.care produce schimbări bruște.
Planetă-focar
Planeta care primește energie de la celalalte planete cu care se află în aspect și care împinge această configurație spre acțiune.
Planete asociate zilelor
Soarele = duminică, Luna = luni, Marte = marți, Mercur = miercuri, Jupiter = joi, Venus = vineri, Saturn = sâmbătă.
Planete benefice
"Benefica" sau "Norocul mic" este Venus, iar "benefica" sau "Norocul mare" este Jupiter.
Planete calde
Venus, Jupiter și Neptun.
Planete diurne
Soare și Marte. Cele situate deasupra liniei orizontului.
Planete electrice
Soare, Marte și Jupiter.
Planete feminine
Lună, Venus şi Neptun.
« 0 1 2 3 4 »